Credem ca schimbarea este posibila

Asigurăm servicii de înaltă calitate în domeniul sănătății mintale pentru persoane dependente de alcool sau de alte substanțe. Serviciile noastre sunt integrate in comunitâțile locale prin parteneriate puternice cu școli, spitale, ONG-uri și cu alți specialiști.

Dați-mi un punct de sprijin și răstorn Pământul

Arhimede

Scopul nostru principal este să fim acel punct de sprijin pentru cei care caută eliberare din dependență

Echipa noastră are în componență persoane cu pregătiri diverse, astfel încât pot acoperi toată plaja lanțului terapeutic, precum asistenți sociali, psihologi, sociolog și preot.

Programele noastre includ:

  • Terapii individuale și de grup pentru cei care se luptă cu dependențele și pentru cei din jurul lor
  • Educație preventivă în școli
  • Programe de dezvoltare personală pentru copii și adolescenți
  • Învățare personalizată și sprijin pentru copii din familii afectate de dependență
  • Activități de ajutorare ad-hoc, sprijinind membrii cei mai vulnerabili și defavorizați ai comunităților noastre

Ce facem în Iunie 2020?

Începând cu 1 iunie 2020 condițiile s-au mai relaxat, România a intrat în stare de alertă. Din păcate, încă nu ne putem întalni în spațiu închis decât după 15 iunie, și atunci doar în limita de 20 de persoane, probabil.  Totuși, ne putem întalni în aer liber, s-au deschis parcurile și terasele.

Astfel că de  săptămâna trecută am reînceput întâlnirile cu copiii care participă la Clubul Copiilor, întalniri care pe parcursul acestei luni se vor desfașura în parc. Copiii sunt tare veseli si dornici să ne întalnim, mai ales dupa așa o lungă perioadă de timp de stat în casă. Râsetele și bucuria lor ne umple inimile de speranță. Discutăm diverse teme, facem jocuri de echipă, cântăm, ne bucurăm că suntem împreuna. Ei se simt că apartin unei familii mai mari și știu că au pe cine conta în caz de nevoie.

Din păcate școala nu se va mai deschide anul acesta școlar, dar continuăm să ne pregătim pentru toamnă pentru a implementa proiectele noastre cât mai eficient în școlile din Oradea și județul Bihor.

Continuăm să menținem legătura online cu adolescenții care au nevoie de încurajările și prietenia noastră.

Mentoring și suport

Continuăm sa ne intâlnim online cu tinerii care își doresc sa stea de vorbă cu cineva. Este o situație dificilă și pentru adolescenți, dar în același timp o perioadă în care își pun mai multe întrebări. Mulți au probleme în familie, unii sunt foarte afectați din această cauză și doresc să fie ajutați.

Așteptăm să vedem ce se va întampla țncepând cu 1 iulie. Tare mult ne dorim să ținem cele două tabere, cea cu copiii din luna iulie și cea din august cu adolescenții. Ne gândim să le facem cu un număr mai restrâns de persoane și în zile mai puține. Dar să vedem care vor fi condițiile impuse de guvern. Noi am început să gândim programul, dar rămane de văzut.

Terapii de grup și individuale

Programul de consiliere se desfașoară deja în mod normal, la sediul Fundației, chiar daca pe grupe mai mici, și individual. Avem persoane noi care s-au adăugat grupului de persoane abstinente și ne bucurăm tare tare mult că vin și femei. Să vedem ce ne rezervă viitorul. Și grupul de codependență funcționează în mod regulat, cu persoane foarte dornice să își ajute partenerul/copilul să se reabitizeze și care fac tot ce ține de ele să își însușească noile cunoștințe.

Ajutor pentru membrii vulnerabili ai comunității

De asemenea nu am uitat nici luna aceasta de familiile care se confruntă cu probleme foarte serioase de supraviețuire. Din banii primiți ca donație din partea unor oameni cu inimă bună, reușim și în această lună să acoperim nevoile de bază ale unor semeni de-ai nostri aflați în situații dificile.

Firmituri dintr-un jurnal FI Iunie Ieri – Azi – Mâine

Ieri – Iunie 2006.

Uite așa am devenit pieton. Chiar nu realizez că se poate întâmpla așa ceva cu mine. Chiar cu mine ? Săracul de mine ! Nu am avut noroc ... Bleah. Sunt o victimă. De fapt, și sincer, e nasol, mă uit în jur și-mi dau seama că nu prea mai am cu cine să comunic. Parcă toți s-au schimbat. Eu ? Nu, nu, eu sunt același. Las’ că trece și asta doar am fost și sunt băiat de băiat, tare și mare. O să mă descurc. Am prieteni care mă așteaptă cu drag la orice oră la cârciumă unde putem discuta despre orice (!?!). Din boss am devenit zilier, și ce dacă. Tot fac bani să-mi acopăr nevoia primordială, setea. Am să-i ocolesc pe cei care consideră că sunt un rebut și-mi acordă calificativul de ratat. Să mă lase în pace toți. Știu ce fac ... relax, am să le arăt eu lor!

Azi – Iunie 2020.

Odată cu redemararea întâlnirilor, în vechiul cadru față-n față, grupul și-a reconfirmat crezul:

Suntem alcoolici,

Nu ne-a fost ușor să recunoaștem faptul că suntem dependenți, ne-am pierdut libertatea și am devenit prizonierii unei substanțe. Am mințit mult, atât pe noi înșine cât și pe alții.

De aceea am venit aici,

pentru că dorim sincer să ne analizăm trecutul, să reflectăm, să înțelegem cum am ajuns până aici și să găsim o soluție, o cale de ieșire.

De aceea ne aflăm aici,

pentru că sperăm sincer, împreună vom învăța să credem în Dumnezeu, să avem încredere în noi înșine și în oameni. Până acum am distrus doar, de acum încolo dorim să clădim ... o viață nouă.

Noi, toți cei de aici, știm că facem tot posibilul să ne înțelegem, să ne acceptăm reciproc așa cum suntem și în caz de nevoie ne ținem oglinda unul altuia. Mulțumiri !

Ne putem da jos măștile și nu mai trebuie să jucăm roluri precum într-un teatru.

Dorința noastră comună este ca și ziua aceasta să slujească vindecării noastre, atât trup cât și suflet.

Chiar dacă a trecut o perioadă dificilă nu avem sentimentul de recuperare a „ceva”, deoarece nu am pierdut cea mai valoroasă comoară ... A B S T I N E N Ț A.

Sit laus Deo !

Mâine – Iunie 2021.

Luna aceasta a fost luna temelor de casă, a provocărilor. De fapt am demarat un joc interactiv constructiv. Esența a fost în redactarea de către fiecare membru al grupului a două întrebări tematice cu care se confruntă pe o coală de hârtie. Un aspect important a fost anonimatul. A urmat extragerea aleatorie la fiecare întâlnire a unui bilet de o persoană care avea timp să-și pregătească răspunsurile până la următoarea ședință de grup. Evident în cazul în care își extrăgea propriul bilet era nevoit să aleagă altul, dar nu ne-am confruntat cu această situație. Astfel, întotdeauna la proxima întâlnire am avut de analizat două chestiuni. Acestea au fost abordate în primul rând de cel în cauză, după care și ceilalți prezenți și-au prezentat opiniile. Au rezultat câteva întâlniri deosebite, unde pe lângă informațiile valoroase dobândite ne-am confirmat și modul euristic de abordare a diferitelor probleme cu care ne confruntăm.